Un urs a fost văzut în noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 martie, pe străzile din municipiul Ploieşti.
Autorităţile au emis un mesaj de tip Ro-Alert pentru a avertiza populaţia din zonă.
„A fost semnalată prezenţa unui urs în municipiul Ploieşti, zona Gării de Nord. A fost transmis mesaj Ro-Alert. La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului 1 Ploieşti”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
În luna august a anului trecut, un urs a fost prins, la Ploieşti, pe amplasamentul rafinăriei Lukoil, animalul fiind tranchilizat şi relocat.
Ursul fusese văzut în oraş în repetate rânduri, iar autorităţile au încercat timp de circa o lună să îl prindă.
Anul trecut, în mai multe orașe din țară au fost semnalate astfel de incidente. În Bistrița, de exemplu, în luna octombrie, autoritățile au fost în alertă mai multe zile la rând după ce un urs a apărut în oraș.
ISU Bistrița-Năsăud a trimis câteva mesaje prin sistemul Ro-Alert privind apariția unui urs. Au fost făcute recomandări pentru ca populația să nu se apropie de animalul sălbatic și să își ia măsuri de autoprotecție.
În Vrancea, un bărbat de 41 de ani a fost atacat de un urs luni, 16 octombrie, în timp ce se afla într-o pădure de pe raza comuna Andreiaşu de Jos, județul Vrancea. El a sunat la 112 pentru a solicita un echipaj medical după ce a fost rănit în zona abdomenului.
Citește AICI mai multe.